marți, 10 aprilie 2012

Despre Divort

Nu mică îmi e mirarea că la suprafaţa lucrurilor nefăcute ies şi exemplele bune din Biserica Ortodoxă. Ca atare dau exemplu şi un articol destul de bun, cum rar mai găseşti azi din care să şi înţelegi dar să fie şi o pildă pentru viitorul scriitoricesc al românilor. Uneori selecţionez ceea ce mă preocupă şi cred că aşa face orice om, că restul poate nu le vedem, dar ele pot fi importante.
„Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera copiilor? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copiii noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?
Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia”: „Bunăoară,  i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească?”.  
Mitropolitul se referă și la obiceiul multor români de a alerga la biserică doar în situații-limită, la faptul că „legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă”: „Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră. Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări.”
Pentru mine aceste noţiuni de teorie îmi sunt foarte clare şi evidente ca fiind reale din ceea ce observ zilnic în jurul meu sau văd la televizor, de citit eu nu citesc ziarele. Şi spun teorie pentru că de la litera cărţii hreştine pâna la realitatea palpabilă adica trăită de fiecare, este foarte mult. Şi desigur puteţi intui cuvântul următor şi anume - experienţa (de viaţă). Una este să vorbească despre divorţ ca fiind un păcat grav un preot şi alta este să vorbească despre acest subiect o aceaşi persoană dar în urma divorţului trăit de el însuşi. Şi spun asta deoarece eu ştiu şi ştiţi şi dvs. că cătoriile la preoţi sunt un pic obligatorii sau sunt făcute după un interes major şi anume căpătarea unui titlu şi a unei parohii.       
Ieri, ca să îmbin teoria cu practica sau ziua mea, de exemplu mergând să asist la o întâlnire între două persoane divorţate care au şi copii am observat că în locul parcului unde eu iam văzut prima oară era postată o biserică mică destu de drăgălaşă nimic de spus, dar în curtea sa avea atârnate de frânghie haine sau capoadele preotesei şi erau şi roşii sau grena ca să atragă privirea netrecătorului (adica nu mai sunt trecători prin viaţă). În plus acea zonă familiară mie de la locuinţa de patru stele (o zonă cu case şi blocuri mici şi intime cum rar mai vezi în Bucureşti şi curate în jurul lor; ştiu ce au la subsoluri şi ce mucegai sau lipsă de igienă deţin în interiorul lor sau sărăcie) a unui fost pacient al d.Popa Valeriu despre care am aflat între timp că ia provocat şi grăbit moartea, aceasta neavând nimic în comun cu un clan al masonilor care aveau ceva cu el ci cu un clan al bolnavilor psihici pe care el a încercat să îi vindece şi să îi ajute.
Pentru că am scris despre asta pot spune că Psihoza nu este dată de televiziune sau publicaţii ci de modul de mânuire a telecomenzii şi a banilor. Toate acestea sunt evident de la sine înţeles obiecte fără suflet sau neînsufleţite de Dumnezeu ci de Om. Iată deci cât de important este să scrii şi să şi citeşti ceea ce scrii şi toate acestea în acelaşi timp. Deoarece însăşi cuvintele te duc la o esenţă a ideii sau la o percepţie reală a realităţii. În orice teorie a psihologiei umane scrie că modalitatea de a educa un om sau mai mulţi oameni nu este de a îi spune (le spune) că sunt: deşănţaţi, desfrânaţi, spurcaţi, idoli, necinstiţi sau preacurvari, răi, invidioşi, egoişti. Acum recitind fraza înţeleg că cei care se consideră superiori acestor oameni desfrânaţi de fapt ei îi supun unor caractere de om rău sau demonice 
*situaţie în care (creată) cel care face această remarcă reiese sau se consideră a fi mai bun sau înger. 
La desenele mimat (cu copii Disney) apare cum că există şi categoria de Îngeri Negrii (îngeri este deja la plural şi înger e singularul) ceea ce este de fapt o fantasmă sau invenţie şi  nu o realitate şi mă gândeam cât de simplu ar fi să se facă cunoscute cursurile de yoga în care se specifică existenţa şi ierarhia demoniacă şi angelică. Iată deci că ajung să spun de existenţa demonilor ca existând în underground şi a îngerilor ca existând în postground sau peste pământ sau cele făcute deja de Dumnezeu. Deci iată - nici pe viermi nu ia născut El, dar nici pe plante sau animale şi se deduce logic că Dumnezeu a creat numai fiinţa umană sau Omul viu. Ieri mam parlamentat cu mama lui Claudiu de la Mogoşoaia sau Arad şi probabil de asta acum la orele 7.05 scriu aceste noţiuni pure de teorie practică în ziua de 16 aprilie 2012. Mă gândeam ce frumoase cuvinte aprilie, mai, iunie, şi ce păcat să le micşorăm la nişte cifre sau să tragem de timp să se scurteze că banii sunt prea puţini şi noi nu avem ce face în afara lor ca şi cum munca este rezumată sau restrânsă la a fabrica ca o imprimerie, banii. (a trage de timp adică spre a se micşora)
Şi atunci să deducem logic existenţa a ceea ce este sub pământ şi de asupra şi anume - creaţii ale Pământului, care Eel însuşi fiind dat şi nu creat face ce vrea şi ce poate fie ca să fie bine fie ca să vă fie învăţare de minte. Şi iată deci cum Dumnezeu prin teoria sa a dat putere omului să se nască singur de acum încolo ca şi Pământul. Este sau poate fi un dat Omul!? (omul naşte om şi anume femeia naşte pruncul dar desigur că bărbatul are contribuţia majoră, mama având pântecul).
Aşa este şi cu un maestru yoga sau profesor îndrumător spiritual - el mai întâi crează un model şi cel mai simplu model este al lui însuşi şi după aceea lasă liberi pe elevii discipoli pentru a se crea, inventa, recrea. Iată deci cum rezultă foarte simplu că un bărbat nu poate crea un model de viaţăsau pe el însuşi la creat cineva aşa. Şi revin cu discuţia la masoni sau FMI sau alte găselniţe gay. A şi să nu uit cine a creat Masoneria şi cine a susţinut pe Napoleon.
Recreaţie nicidecum, a re-crea este de fapt repetiţia unei situaţii bune ~ a unui lucru bun. Da, pot spune că Omul trebuie reinventat.
Aşa cum Cerul şi Pământul se unesc la linia orizontului ce se poate privi cel mai bine de la Mare sau Ocean deci o apă mare adică al cărui sfârşit nu se vede dar poate oferi vederea orizontului Pământului deci o idee abstractă cât se poate de reală fiind vizibilă - aşa şi Omul nu poate fi separat în partea sa demonică sau partea sa angelică. Deci pot spune că partea demonică nu are legătură cu  tenebrele, nebuniile, halucinaţiile sau speculaţiile mentale ci cu dragostea. Aici îmi aduc aminte de slujbele de la biserica sf.nicolae a preotului daniel goga şi tocmai ce mă deplasam întra colo în visul meu de dimineaţa asta în care nu dormeam de fapt că nam mai adormit după ce am mers la baie şi  acest lucru se repetă uneori nu zilnic dar aproape, aşadar erau la sf. maslu numai călugări tineri care plecaseră de la mânăstire pentru că probabil iau furat nişte femei sau probabil numai suportau pe stareţ, dar preoţii şi călugării din biserică nui canonizau sau debarasau de demoni şi pe ele ci doare pe ei, deci comparativ cu ei , ei erau mai buni. Probabil la acest aspect face referire d.Gregorian Bivolaru când spunea că "mai bine nu există" în sensul comparaţiei acesteia cum vezi doamne el este cel mai bun şi ei sunt cei  mai slabi  (veriga) sau că el este sfânt şi ei sunt demoni dar pe undeva după felul în care au decurs lucrurile se subînţelege (deci înţelesul de atunci sau sub pe undeva deci trecutul poate fi underground) că ei se considerau mai buni şi îl linguşeau pe el. Se poate.
Nu este nimic diabolic sau demonic în legătura dintre doi oameni de sexe diferite sau gene cât dacă, şi iar revin, acele femei nu erau aşa cum ei erau sau se pretindeau a fi în negru îmbrăcate deci curate. Şi nu este mai presus un călugăr care rezistă aşa şi un altul care nu mai vrea şi aici desigur eu considerând că luând preoţia ca şi slujbă pe bani ea nu poate duce la sfinţire sau compasiunea faţă de oameni sau la rugăciunea pentru mai mulţi oameni doar pentru sine nu,..., ci devine ca şi o eternă complacere în acea slujbă pe bani pentru o Pensie de retragere şi facere a ceea ce vrea acela ca şi cum ar scăpa (naibii) de ei. 
Această amânare a unei situaţii date la un moment dat sau prelungire mentală a unei stări este un ataşament funebru deci drog. Culmea drogul şi medicamentele sunt albe că acum miaduc aminte cum la tv parcă arătau că copii nu vor să ia pastilele care sunt albe sau negre sau verzi ci numai pe cele roz sau roşii sau galbene. Aici desigur că părinţii vor să scape de ei şi anume să nui mai audă vorbind sau mişunând prin casă şi atunci îi izolează dândule aceste pastile care îi face să se retragă la ei în cameră, dar culmea ce copil debil acela care nu vrea să stea singur în camera lui pentru a naviga în visul copilăriei sale despre adolescenţă sau maturitate. Culoare verde a pastilei copii o asociază cu verdeaţa sau mâncarea verde şi ei nu o prefără deoarece seamănă cu iarba şi ei nu vor să pască sau să fie luaţi de proşti cum că ei sunt vaci sau cai sau oi şi părinţii ciobani deci copii ar fi în această ideaţie nişte creaţii care se lasă hrăniţi de alţii sau aceştia mai mari se consideră superiori deoarece le dă să mănânce.
Este simplu să spun că alocaţiilor copiilor este foarte mică pentru ca un copil săşi acopere necesităţile vitale ale sale şi probabil că de aici  ei vor să devină  demoni sau îngeri negri dar nu există titulatura de înger decăzut deci negru. Da, sunt mulţi părinţi care nu au capitalizat alocaţiile copiilor dar va veni revoluţia copiilor şi ei vor cere aceste drepturi. Alocaţiile copiilor sunt foarte mici dar mă refeream în final la suma care este egală  pentru fiecare copil şi vorbind de alocaţii vorbeam de copii şi în partea a doua de suma ca cifră a alocaţiei.
Da, deci iată aceia care fac aşa zisele slujbe de scoatere a demonilor din oameni nu sunt decât nişte găselniţe şi de fapt nişte intervenţii ale omului la om şi nu este bine desigur să întervii în viaţa unui alt om dacă acesta nu cere persmisiunea directă prin cunoaştere şi încredere, pe când biserica este un simbol general şi o utopie întrun anumit sens şi nu ceva particular sau cocnoscibil, cuvânt nou pentru mine, şi nu trebuie ca un alt om să se utilizeze de simbolistica bisericii ca şi o clădire sfântă pentru a face în ea sau prin ea ceva altor oameni. Mai ales că practica bisericească nu a mai evoluat deoarece preoţii nu au căderea pe care o aveau sau o au unii dintre  preoţi. Mă gândeam zilele acestea, chiar dacă unor prieteni leam spus pe email că Răstignirea lui Isus este o Blasfemie deci un Blestem al omului sfânt şi ca şi revoluaţia de la dec.1989 unde a avutloc genogidul asupra unor tineri care nu erau neapărat golani aceştia fiind cuibăriţi să fure din biblioteci sau săli sau palate în timp ce regele dvs. zăcea în altă ţară nepoluată, deci - că un preot poate sluji doar în biserica tictorită de el cu mâna lui sau pe banii lui şi proiectul său aprobat de o adunătură de oameni putincioşi şi ei, proiect care să fie util şi potrivit locului deci să respecte tradiţia arhitectonică a ţării şi mai precis loculunde este sau va urmaa f i construită ţinând cont de ceea ce este în jurul ei de fapt în locul în care va urma să fie ridicată. Pe când în prezent preoţimea - nu vă convine nui aşa atunci lăsaţimă să fac sex şi nu vă mai bat la cap - ia de bun atât o teorie cât şi o biserică şi se consideră sau autointitulează parohul acelei biserici sau patronul ei şi fie că e prezent sau nu fizic sau viu acolo el este un fel de tartore decât un om care sfinţeşte locul şi atrage oameni la sfinţire şi cuminţenia sufletului.
este deja ora 7.54.


Sau cum se mai spune „îi calcă în picioare” sau „calcă pe cadavre”.
A cataloga un om ca fiind o scursură a societăţii înseamnă de fapt al izola sau îndepărta de tine. Deci scopul nu este a educa acel om (sau copil) ci de a îl determina să crească singur, să aibe grijă de el înusuşi, singur. Persoanele care fac astfel de gesturi (necugetate) sunt cele care suferă de migrene sau de neregăsirea propriei identităţi şi săturaţi de fapt de propriul eşec al vieţii ei dau vina pe cel (cei) din jurul lor. Aici mai există şi varianta (de cele mai multe ori) a suprasaturării cu bârfe şi cu vecineală care tot în cărţile sfinte le descriu ca fiind păcate. Eu nu ştiu exact de ce suferă acest preot dar po(s)t spune, printre rânduri, că o cauză unică a problemelor care apar în viaţa unui om, dacă nu i le face alt-cineva, este schimbul acestuia la o altă mamă care se perpetuează cu schimbarea propriilor copii. Eu cred că şi preotesele avortează chiar dacă ele nu recunosc sau nu ştiu. Oricum sămi continui ideea de mai sus. 
La citatul de mai sus, neştiind dacă sunt întocmai cuvintele acestui preot şi dacă acestea au fost spuse având în faţa lui propria oglindă sau suflet (neinfluenţat de o altă persoană sau un interes minor - nesesizat tot din lipsa experienţei de viaţă a preoţilor şi aceasta din lipsa impactului cu oamenii şi mai puţin cu impactul pereţilor desenaţi ai unei clădiri care le aduc oamenii la ei şi aceştia la rândul lor interesaţi dar meschin de data asta), aşa deci la citatul de mai sus există şi cuvinte care reprezintă opusul acelora care descriu partea negativă a vieţii şi anume: înfrânaţi, închinători, de circumstanţă, întinaţi, împărtăşiţi, nefolositori, trecători.     
Deci luând fiecare cuvânt în parte ele descriu: 
- înfrânaţi de alte persoane de la a trăi propriul destin şi acesta converge cu izolarea aplicată de părinte sau profesor;  
- închinători unor idoli deci nu direct lui Dumnezeu sau fiului lui. 
De fapt mă opresc un pic aici deoarece va trebui să atrag atenţia asupra unui lucru luminatoriu – creatorii de Dumnezeu sunt cei care vor să izoleze persoana în tendinţa de a fugi de conflict, de critică, de propria viaţă. Se ajunge la un moment dat ca aceste persoane izolate să fantasmeze atât de mult încât se cred persoane sfinte sau realizate spiritual comparativ cu persoanele care leau izolat fie ei şi părinţii lor. În tendinţa aceasta desigur copii pot deveni superiori părinţilor lor dar să nu uităm că fără un părinte educat sau sfânt nici copilul nu poate fi deoarece originea sau rădăcina lui este aceaşi. De aceea este doar un curent sau o tendinţă de spiritualizare şi nu un adevăr. Şi iată modelul unei familii în care copilul este fie fantasmat (lipsit de atenţia părinţilor) fie materialist (cu prea multă atenţie din partea părinţilor) şi părinţii care au obligatoriu alzhaimer. Deci boala părinţilor este dată, iată, şi de lipsa atenţiei lor la proprii copii sau şi de lipsirea atenţiei lor la unii copii de către ceilalţi copii sau rude. Mai mult ar trebui să preocupe pe oameni bolile viitorului lor decât cele prezente şi prezenţa să fie ocupată de o activitate. Cu cât mai utilă sieşi, la început, cu atât mai bine. Astfel se învaţă propria utilitate în viaţă şi este modalitatea de a deveni:     
-folositor. A deveni folositor nu înseamnă a face ceva pentru altcineva deoarece o persoană eşec nu poate face nimic bun pentru altcineva atâta timp cât pentru sieşi nu face nimic, bun. 
A fi om bun în seamnă a fi util sieşi, înseamnă a se iubi pe sine, şi a fi mai întâi pentru sine şi pe urmă pentru cel din jurul lui şi anume părinte, şi apoi pentru altcineva din afara cercului familial. „Cercul încrederii”. Dar toate aceste lucruri se învaţă de mic copil evident şi nu pentru că spune asta un părinte ci că te iubeşte. A iubi nu este o dovadă ci o viaţă. A iubi nu este o teorie ci o trăire. A trăi înseamnă a respira. A respira înseamnă a lua aer de la altă persoană dar a şi da. În acest cerc care nu este închis (închid=înghit) absolut deloc, cea care nu respiră pentru toată lumea este mintea înţeleaptă. A fi înţelept înseamnă a trăi prin sufletul propriu. Dincolo de aparenţa de a fi al cuiva sau nu, deci de a aparţine de drept unui părinte sau nu, înţelepciune înseamnă puterea de a extrage din propria viaţă o înţelepciune, iată, iar asta se poate face prin a îţi observa pasiv propria viaţă. La un momendat făptuim, deci ajungem să folosim cele cu care nea înzestrat Dumnezeu, dar după o folosinţă îndelungată şi neatentă desigur puterea sau simţul sau fiziologia mâinilor şi picioarelor sau a capului şi inimii, etc, acestea se rodează sau uzează sau strică şi pentru a repara costurile sunt mai mari şi efectele reparaţiilor sunt mai dureroase. De aceea a observa propriul destin încotro se duce sau apucă a se duce, este mai important decât a nu băga de seamă sau a nu ne interesa. Deci diferenţa de nuanţă şade în a fi atent la propria viaţă mai mult decât la a celorlalţi şi de aici desigur reiese că nesimţirea are efect spre reducerea propriei simţiri, a fiziologiei propriilor simţuri. Iată deci că atunci când un om ţi se adresează cu expresia nu contează, nu băga de seamă şi tu toate prostiile, sau nu trebuie să te intereseze sau să îţi baţi capul atâta – nu că duce în viitor la alzahaimer şi că este o ispită la început care apoi o repeţi tu inconştient (inconştientizat) ci că acel om fiind deja bolnav curios devine o pildă în loc să fie izolat. Iar cei care dau de exemplu astfel de persoane care vezi doamne nu pun la suflet atâta şi trăiesc mai simplu sau mai uşor, se numesc nebuni. Nebunul se caracterizează prin a vrea să atragă atenţia aspura sa şi asupra celor care îi seamănă dând prin asta de fapt exemplu pe cei care îi seamănă. Acesta deci se consideră un model de viaţă de urmat şi adaogă la el şi alte persoane ca să spună că nu e unicul aşa. Nebun este şi pervers sau nebunul = pervers.    
Am spus mai sus expresia „a fi mai întâi pentru sine” este deci expresia care defineşte folosinţa. Folosinţa este una din legile care guvernează omul şi omul deci nu e guvernat de oameni sau bârfe ci de propria sa aură energetică sau bioenergia.  
Folosinţa este şi una din teoriile de curs yoga ale d.Gregorian Bivolaru care mie mia dat de înţeles că este o teorie de bază în ştiinţa yoga şi miam dat seama pe parcursul intoxicaţiilor şi dezintoxicaţiilor că dacă aceasta se pierde prin lene ea se poate recupera doar prin muncă, evident. Şi la o femeie folosinţa se defineşte sau recuperează prin a spăla manual. A face mâncare sau a face piaţa pentru a face mâncare sunt pervertibile la a continua un clişeu. Acestea crează migrene aurice deci secte de preparatori de mâncare. Iată deci că ajung să vorbesc despre Criza acestui mileniu şi anume Mâncarea. Şi pentru că mai sus utilizam cuvântul obiect pentru televizor şi bani, pot spune acum că Banca Naţională Română (pleonasm deci corect este Banca Centrală a României) nu defineşte o Criză a Inflaţiei Banilor cât o criză a neputinţei de a utiliza banii şi pentru altceva decât pentru mâncare. Mâncare înseamnă şi proprietăţi fizice deoarece acestea vor fi mâncate, în timp, de Pământ sau vreme sau intemperiile = tâmpeniile timpului. Iată câte esenţe se pot extrage de aici şi anume (să nu uit că mă aflu la una din legile de guvernare ale omului sau după care ar trebui să se ghideze un om că mai e sau nu mai e om adică sănătos):     
- banii sunt un obiect, de modul de utilizare a lor depinde ... nu e bine am citat o frază din circulaţia bănească cred ... banii fiind un obiect ei se pot însufleţii numai de către om. Ei devin o sursă perpetuă de rău dacă omul care îi mânuieşte este rău, ei fiind o sursă de bine pentru un om înseamnă că acel om iubeşte sau preţuieşte fiecare ban al său. Aruncând banii pe nimicuri te arunci pe sine şi este o sinucidere la care pot fi atraşi şi alţi oameni spunândule că eşti un exemplu în anumite situaţii sau caractere. Încercând să imităm acest om ajungem să facem ca el şi lucruri despre care nu ştiam că le face. Modul de raportare la viaţă devine de fapt o viaţă trăită prin prisma unui mod de gândire care nu ne aparţine. Mai pe scurt mitropolitul acesta este fratele meu. Continui şi spun sau bat câmpii deja deoarece esenţa este găsită şi anume cauza acestor interminabile discuţii. La urma urmei pot spune că creez o teorie dar oare ea nu va ajunge o nebunie? Care om normal citeşte aşa ceva? Care om normal nu vrea să mă cunoască sau să trăiască mai presus decât a pierde timpul citind aşa ceva? Da iată deci modul de a folosi ceva defineşte însăşi modul nostru de a trăi. Spunemi o frustrare de a ta şi îmi dau seama cât de neurmat poţi fi. De fapt frustrarea este şi ea o expresie eronat editată prin care putem incrima un om la izolare sau fantasmare psihanalitică despre sine. Cea mai bună psihianaliză este lovitul cu capul de propria viaţă. Am început să bat câmpii deoarece la câte ore de meditaţie am eu deja am început să mint. Sau nu. Deci să revin cum vă sună „eşti frustrat” nu seamănă cu „eşti bolnav”? ba da. Ei bine de fapt frustrarea nu vine dintrun cerc personal de greşeli ci din afara ta şi anume „eşti frustrat” de la legile vieţii, eşti frustrat de la nevoile vieţii, eşti frustrat de la bucuriile vieţii, eşti frustrat de la frumuseţea vieţii. Frustrarea merge pâna la a acumula în sine foarte multe privaţiuni de ajungi să dai exemplu şi altora pentru a se priva pe sine. Iată privatizare un cuvânt eronat creat şi utilizat. Eu mă privatizez adica eu mă frustrez de unul singur de la a trăi complet sau complex frumuseţile vieţii. Munca la stat-ul care fuse era o modalitate de nonprivare de la bucuria de a călători cu trenul cu 5 lei pâna la munte unde mergând pe munte şi dormind la cabană, mâncând în aer liber deci toate la un loc însemnau a respira un aer mult mai neviciiat de fiinţa om. Iată cum aerul meu era mult mai curat decât al colegilor sau prietenilor pe care îi găseam la oraş. Cine nar fi respirat aerul meu? Legea folosinţei şi privaţiunea sunt de fapt aşa: mai întâi un om este privat de la trăi ceva, urmează să i se spună că nu se implică apoi este frustrat de la propriul înţeles al momentului şi anume de la a spune să fie lăsat în pace să facă ce vrea. Mai apare pe urmă o altă frustrare şi anume ai făcut numai ce ai vrut tu, ai fost o răsfăţată. Ei bine dacă asta spune familia ar fi ceva dar când şi colegii aud ce spune familia deja este prea mult. Că de fapt ei nu au acces la propria familie dar citesc de pe faţa ta anumite frustrări la care ai fost supus. Şi toate acestea sunt determinate nu neapărat de lene cât de a sta degeaba. Azi miam dat seama de un lucru – atunci când nu vrei să faci nimic, ca o răscoală împotriva propriei familii că ce eu sunt mai prost, este de fapt o tendinţă de la lene spre a alerga sau a dicta. Iată am ajuns la televizor, volan, telecomandă deci toate. Telecomandă poate fi şi patronul sau şeful. Mă gândeam întro altă zi la oportunitatea de a avea maşină – cobori din bloc, te sui în maşină şi gata eşti şeful unei maşini. Din punct de vedere al unui muncitor din industrie a avea o maşină pe mâna înseamnă a avea un mijloc de muncă sau un mijloc de trai, deci, pe când pentru un şofer a avea o maşină şi mobilă pe mâna sa înseamnă deja a avea şi mijlocul şi obiectul muncii şi banii în acelaşi timp. Obiectul este volanul. Banii sunt premergători mersului cu maşina deoarece utilizează benzină care costă nişte bani. Sa creat un automatism  al gândirii deja – îmi trebuie bani pentru benzină deci merg la lucru şi dacă sunt patron bag benzina pe cheltuielile firmei. Dacă trebuie să mă deplasez cu maşina şi pentru lucru dar şi pentru casă sau nevoi personale este o economie de timp şi bani dar în acelaşi timp o reducere a nevoilor. Nevoia de a munci se confundă cu nevoia de a te relaxa. A munci ca şi cum te relaxezi sau a munci ca şi cum te distrezi deci se ajunge la. Nu mai există nici muncă şi nici odihnă. Piramida mea de nevoi umane corelată cu cea de nevoie ale societăţii umane arată clar că fără odihnă nu pot exista nici celelalte şi deci piramida este de fapt cu vârful în jos ducând în underground. Iată cum firmele privatizate de fapt nu există pentru a crea sau pentru a produce pentru societatea umană sau pentru ţară ci pentru a pierde un timp, pentru a irosi bani şi mai ales pentru a ascunde (scund) lene. Deci adevăr. Mă fac că munesc, mă fac că sunt ocupat, mă prefac că. Nesimţirea propriilor simţuri duce la ceea ce este inevitabil de fapt şi anume moartea înainte de moarte şi toate astea din frica de a fi tu însuţi. Puteam spune frica de a fi noi înşine dar eu evident nu fac parte din categoria ta sau a voastră nici dacă aş fi modestă sau scriitor. Greşeala deci majoră a unor psihanalişti sau psihiatrii sau psihologi care scriu cărţi este în exprimare. Citind cărţile acestea te poţi şi îmbolnăvi dacă nu eşti atent şi citeşti precum te uiţi la telvizor adica ca să uiţi. Ajungi să faci lucruri imitând şi deci nefiind. Ca şi o concluzie – cărţile publicate azi chiar dacă sunt traduse corect ele sunt scrise eronat şi anume scriitorul se bagă întruna din categoriile de oameni în loc să stea pasiv de o parte şi să dea un exemplu din propria sa viaţă. Sau mai are talentul de a încrimina cum că el nu este aşa şi voi sunteţi aşa sau tu. Un om care are un caracter mai slăbit de la propriul înger începe să creadă ce citeşte şi se bagă lesne întruna din categorii. Uneori când citeşti este bine să te bagi întruna din categorii pentru a învăţa dar se poate să nu te cunoşti câtuşi de puţin şi săţi atribui caractere pe care nu le ai sau după că ce eşti leneş să începi să crezi despre tine că eşti activ de fapt şi că altu e leneş şi să te mai şi lauzi în faţa lui încriminândul că este leneş. Iată împrumutarea sau furtul de gene cum are loc sau furtul de identitate. Acestea sunt posibil prin studiu îndelungat pe un alt om decât pe tine însuţi. Şi faptul că eu de exemplu nu ştiam că am fost studiată nu este o lipsă a culturii sau o lipsă a studiului de astfel de cărţi care miar fi deschis mintea (evident bat câmpii că de abea acum realizez această expresie scriindo eu) ci privaţiunea privatizarea mea de la a vedea prin prisma propriilor mei ochi viaţa. Dar şi dacă vedeam acestea de acum 30 de ani naiba naş mai fi copilărit. Că de adolescentit cam pot spune lipsă la apelul maturizării, că aşa mam născut şi brusc am început să meditez. Iată deci că ştiam şi ca să nu mă apuce groaza şi să mai am aer de respirat sau loc de joacă sau plecat pe ici pe colea , am meditat. Aiureli, să nu credeţi o iotă din ce spun eu că nu e adevărat. Combăteţimă. Puneţi la preţul incertitudinii şi desigur veţi avea propriul destin, dar cel puţin, mai întâi citiţi. Dacă puteţi.           
... nu mai ştiu fraza asta de unde am rupto ... Şi desigur aceştia sunt fricoşii, laşii, uzurpatorii, teroriştii sau cei care pedepsesc – este acelaşi lucru. Un om care are o viaţă de eşec dacă pedepseşte nu face acest lucru deci pentru a educa sau a da un exemplu (propriu) pentru că nu îl are, el nu a trăit, el nu ştie ce este viaţa, el nu ştie ce este un dialog sau o companie a unui om, el nu a cunoscut omul în afara sa, este nefericit şi lipsit de importanţă atât pentru sine cât şi pentru cei din jurul lui. Astfel dacă psihanalizez doar acest caracter de om care este un eşec  
de circumstanţă, întinaţi, împărtăşiţi, nefolositori, trecători...
-de circumstanţă – oameni de circumstanţă sunt colegii de şcoală şi de servici care pot deveni familie. A alege. Tot zilele astea miam dat seama că de fapt oamenii nu aleg şi că expresia din manualele şcolare de religie sunt de fapt tot găselniţe ca să treacă timpu că nimeni nu sa înţelepţit sau dacă a făcuto nu îl vedem sau nu ne dă un exemplu de viaţă. Nici nu prea ţi se dă de ales în zilele noastre şi uneori dacă vrei să alegi ceva nu eşti lăsat ajungând să crezi că este mai oportun să nu alegi pentru a nu deranja unele spirite adică a le agita în detrimentul tău. Furia, iată furia maselor deranjate de propria ta alegere. Deci nu un drogat sau beţiv este furios că nu a fost lăsat să facă ce vrea şi a devenit un pasiv consumator de orice altceva decât de ce trebuie nu, ci furios devine cel care îl psihianalizează deoarece el se poate trezi întro zi şi să îl vadă pe acela că face ceva sau face ceea ce nu făcea până atunci. Deranjat psihanalistul vieţii acestuia se agită şi înfurie, este vădit deranjat de noua schimbare şi nui convine că îi strică cadrul îngust de gândire şi uneori chiar dureri mentale. Eu nu mai înţeleg ar spune el, ce la apucat, ieri era aşa azi e altfel, şi acesta este un exemplu bun de gândire că sunt psihanalişti care nu gândesc de fal ci doar reacţionează împotriva celui care la deranjat. În cărţi se mai utilizează şi se mai vehiculează şi ideea de a spune celuilalt ce te deranjează la el dar asta iar nu este o teorie valabilă deoarece acela poate azi e poate mâine nu e sau poate mâine nu ar trebui să mai fie lângă acesta.
.....o altă frază ruptă din contextul de mai sus pe care mă doare capul să o mai aşez acum - brusc sau spontan să facă ceva şi el să nuşi dea seama că sa trezit la viaţă. Un fin observator al vieţii acestuia de fapt un înverşunat copiator ar putea spune ce faci nuţi dai seama ce faci mă deranjează atitudinea ta schimbată aşa brusc. Acesta dacă nu are şcoală prea multă iar spune ceva ce lar cuminţi pe loc sau lar potoli dar dacă e nevoit să trăiască zilnic cu el e mai nasol.          

                             
Placintă din orz, secară, ou cu lapte, seminţe de in şi migdale crude. Ceai negru şi linguriţă de lemn.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.